CLINICA NOASTRĂ
Cu mare bucurie, vă (re)anunțăm că sediul clinicii stomatologice RIVIS DENTAL CLINIC din Timișoara, sa mutat în noul și mult mai spațiosul sediu din Dumbrăvița, jud. Timiș.
Suntem onorați și recunoscători că toți pacienții noștri s-au obișnuit deja cu noua locație.
Noua noastră clinică stomatologică este situata într-una din zonele cele mai liniștite a localității Dumbrăvița, ferită de agitația specifica orașului Timișoara.
Un avantaj pentru cei care ne vizitează din alte localități, este faptul că ne găsim mult mai aproape de intrarea de pe autostrada A1 (Timișoara-Arad). De asemenea, pentru a vă face accesul cât mai confortabil în noul nostru sediu, în fața clinicii vă întâmpinam cu generoase locuri de parcare special create pentru cei care se deplasează cu autoturismul.
Cu o echipă medicală lărgită, lucrăm în patru cabinete moderne și spațioase, două de stomatologie, unul de chirurgie și unul dedicat tratamentelor endodontice.
Actuala echipă medicală coordonată de Dr. Mircea Rivis, include doi medici specialiști de chirurgie orală și maxilo-facială, doi medici stomatologi dintre care unul cu practica preponderent endodontică.
De asemenea, personalul medical de suport, asistenții medicali cu o vastă experiență in practica stomatologică, desăvârșesc calitatea actului medical, parte din acesta având o continuitate profesională de peste 15 ani doar în cadrul clinicii noastre.
Pentru că dorim să oferim pacienților noștri, servicii medicale de cea mai bună calitate, clinica noastră este dotată cu aparatura medicală performantă de generație modernă din care enumeram doar câteva:
- laserul chirurgical
- centrifuga pentru prepararea produselor de plasmă
- sala de operație dotată cu lampă chirurgicală, aparatură și instrumentar dedicate implantologiei dentare, augmentărilor osoase şi augmentărilor intrasinusale
Iar pentru că suntem motivați în a crește mereu confortul și precizia actului medical, suntem în curs de achiziţionare a întregii game de aparatură medicală, destinată stomatologiei digitale, din care menționăm:
- Scanerul intraoral fără fir (wi-fi), ce permite amprentarea optică a arcadelor, fară a mai fi nevoie de amprentarea prin metodele clasice
- imprimantă 3D ce permite printarea imediată a unor restaurări provizorii
- mașini de frezat 3D dedicate atât a ceramicii cât și zirconiului
- multe altele accesorii tehnico-medicale necesare unei reconstrucții digitale moderne.